vineri, 28 august 2009
Şi dă-ne nouă şpaga noastră cea de toate zilele!
Aflu deloc surprins că arhiepiscopul Tomisului – Teodosie pre numele său de scenă - este acuzat că a introdus mâna în „caşcaval”, cerând nişte mii de euro şpagă pentru a facilita înscrierea la Facultatea de Teologie a unor jurnalişti – de la România Liberă - transformaţi ad-hoc în „oameni de afaceri” doritori de cursuri teologice. Carevasăzică se adevereşte – again! - zicala conform căreia banul este ochiul dracului. Şi trage bănuţul lucitor la popi de zici că oamenii în sutană nu au numai „har”, ci şi magnet… Nici nu mă miră ce-a făcut Prea Şpăguitul Teodosie sau ce-au făcut cei din anturajul „spiritual” al dânsului. Cu sutana peste trupul pământean, prelaţii noştri visează la clinchetul vesel al arginţilor, după care le vorbesc enoriaşilor prostiţi cum stă treaba cu apropierea de Dumnezeu. Care Dumnezeu, necinstite feţe bisericeşti, Dumnezeul Banului? Ia puneţi voi un bancomat în biserică, v-ar fi mai uşor să preluaţi plata pentru cele nesfinte pe care le practicaţi. Of course, „beserica” susţine că totul a fost o înscenare, că „falsul intelectual” de care este acuzat Teodosie nu există, că hâr, că mâr, probabil că se va demara o anchetă în „sânul încăpător” al bisericii… Şi se va închide cazul, pentru că se supără Isus dacă demonstrează cineva că „ale lumeşti” sunt mult mai interesante pentru „oamenii lui Dumnezeu”. Partea „vătămată” va pune tunurile pe respectivii ziarişti, deja au apărut „lătrătorii” care susţin că Teodosie nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu îi miroase. Şi că materialul nu demonstrează mai nimic. Nimic nou pe frontul bisericesc din tranşeele căruia miroase tare urât a tot felul de matrapazlâcuri care nu au nicio legătură cu divinitatea. Băi, băieţi, nu vă e vouă ruşine pe la boticurile acelea cu care gustaţi din sângele şi carnea lui Hristos în zile de sărbătoare când vă echipaţi de gală, uitând că Isus cerea exact contrariul? Nu vă este, fiindcă nu mai are nimeni curajul să vă tragă de mâneca anterielor croite din stofe scumpe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu