marți, 20 aprilie 2010

Reacţia lui Cătălin Croitoru cu privire la maşina parcată neregulamentar

Maşina parlamentarului democrat-liberal Cătălin Croitoru a fost aşezată, în parcarea un hipermarket din Capitală, pe locul persoanelor cu handicap.

Fotografiile au fost trimise pe adresa martorocular@realitatea.net de către un telespectator furios mai ales pe răspunsul pe care l-a primit de la deputatul PDL: să-şi vadă de treabă, că poate chiar are certificat de handicapat.

Cătălin Croitoru este fondatorul mai multor organizaţii sindicale din învăţământ, dar s-a remarcat şi ca un luptător pentru drepturile salariaţilor atât din partea Cartel Alfa, cât şi a CNSRL Frăţia. Din 1998 s-a înscris în Partidul Democrat, iar din 2008 este membru în Biroul Permanent al partidului, dar şi deputat din partea PDL.

Anul trecut a fost nominalizat pentru portofoliul de la Educaţie, dar în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al comisiei de educaţie din Camera Deputaţilor.

În momentul în care a fost întrebat de reportul Realităţii Tv dacă Loganul din imagine îi aparţine, deputatul a spus: "este jenant dacă vă ocupaţi de lucuri d-astea. Este jenant. Nu am nici o opinie. Nu ştiu despre ce vorbiţi. Nu cunosc despre ce vorbiţi. La revedere"

Cinci cluburi au semnat deja pentru demiterea lui Dragomir.

Gigi Becali a declarat, marţi, că patru cluburi, alături de Steaua, au semnat pentru demiterea lui Dumitru Dragomir din funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Potrivit finanţatorului Stelei, pe lângă gruparea "roş-albastră" documentul a fost semnat de Rapid, Ceahlăul Piatra Neamţ, Unirea Urziceni şi Pandurii Târgu Jiu.

Pentru a putea supune la vot demiterea preşedintelui Ligii, este nevoie de semnătura prealabilă a cel puţin 10 cluburi din Liga I.

"Pinalti (n.r. - Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ) a semnat deja. Bravo lui, tot respectul, are demnitate şi are onoare. A făcut-o pe faţă, nu cu stai puţin, să vedem, să văd eu că sunt 10 şi după aia vin şi eu. A semnat...", a spus Becali, la GSP TV

Finanţatorul stelist a redat şi într-un mod plastic dialogul în dulcele grai moldovenesc avut cu "Pinalti": "Ăsta-i punctul meu di vederi şi cu asta basta! Ce, mă, Gigi, îmi face mie Mitică traistă? Îmi dă Mitică mie banii? Di acord sunt. Sunt di acord şi gata. Nu fac nimic pi la spate, li fac pi toati pi faţă, că doar nu mi-o fi ruşine, nu mi-e frică de Mitică pi banii mei".

Becali a menţionat că şi cei de la Dinamo au spus că vor intra în coaliţia contra lui Dragomir: "A zis Cristi (n.r. - preşedintele executiv Cristian Borcea) că nu e niciun fel de problemă, că e în America şi că semnează Nicolae Badea".

În schimb, Universitatea Craiova, prin vocea patronului Adrian Mititelu, şi FC Timişoara, prin Marian Iancu, au anunţat că nu sunt de acord cu înlăturarea lui Mitică Dragomir de la şefia LPF.

Războiul dintre Gigi Becali şi Mitică Dragomir a izbucnit în urma cazului Varga-Bălan.După ce Rapid a pierdut meciului cu FC Timişoara la "masa verde", granzii din Capitală au anunţat că susţin gruparea giuleşteană şi că se vor constitui în parte civilă la TAS.

Mai mult, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, l-a acuzat pe Dragomir că a dirijat Comisia de Disciplină a LPF pentru a da o decizie favorabilă Timişoarei şi a calificat hotărârea ca fiind o bătaie de joc la adresa cluburilor. Becali l-a ameninţat pe Dragomir că va face o coaliţie împotriva sa, pentru a-l demite de la Ligă şi susţine că are de partea sa 14-15 cluburi, fapt neconfirmat însă de niciun alt oficial din Liga I.

Gigi Becali: Respect şi regulile lui Dumnezeu, respect şi legile mafiei!

Gigi Becali a pus eşecul său în a convoca Adunarea Generală pentru a-l schimba pe Dumitru Dragomir de la şefia LPF, pe faptul că "România e o ţară de găinari".

Becali s-a declarat învins pe Dumitru Dragomir, dar este gata să se lupte cu finanţatorul Timişoarei, Marian Iancu. Gigi Becali a mai spus că Mitică nu respectă nicio lege, în timp ce Iancu respectă "legile şmecheriei".

Becali a mai spus că el este cel mai cuminte om şi că respevtă toate legile: şi regulile lui Dumnezeu şi legile mafiei!

"Marian Iancu a respectat legea şmecheriei, nu mai am nimic cu el. Nu ştiu dacă el crede în Dumnezeu, dar cel puţin joacă după anumite reguli, îşi vede interesul propriu. Mitică nu respectă nimic!! În România nu există bărbăţie, este o ţară de "găinari". Am strâns 4 semnături ca să convoc Adunarea Generală a Ligii şi să îl dăm joc pe Dragomir. Noi, Unirea, Rapidul şi Ceahlăul. Alţii mi-au promis că semnează şi nu au semnat. Am vorbit cu Marin Condescu şi a zis că e de acord şi că îmi trimite fax. Nu mi-a mai răspuns două zile la telefon. Badea, de la Dinamo, la fel: a zis: "Dom' preşedinte, iau masa cu Gorbaciov şi vin să facem planul de bătaie"; n-a mai dat nici el vreun semn. Cum să mă lupt cu Dragomir, dacă el nu are niciun Dumnezeu?! Cu Iancu mă bat cu toate armele, pentru că el respectă regulile, Mitică nu respectă nimic. Eu sunt cel mai cuminte om, respect toate legile. Respect şi regulile lui Dumnezeu, respect şi legile mafiei. Dacă am afaceri cu mafioţi, joc după regulile lor, mă adaptez acelor reguli. Mitică nu e nici Corleone, că ăla avea reguli!, a declarat Gigi Becali la GSP TV.

Craiova: Avocatul lui Băsescu îl apără pe primarul Solomon

Apărătorul preşedintelui în dosarul „Flota“ îl va reprezenta în instanţă pe primarul Craiovei, Antonie Solomon, potrivit unor surse din anturajul edilului-şef. Dan Apostol i-a apărat şi pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, pe Gregorian Bivolaru şi pe Radu Mazăre.

Echipa de apărători angajată de edilul-şef Antonie Solomon s-ar putea întări în curând. Potrivit unor surse din anturajului primarului, lui Sebastian Răduleţu de la cabinetul craiovean „Oancea, Răduleţu şi Gherghe“ şi lui Marian Nazat, considerat unul dintre cei mai abili avocaţi de drept penal din ţară, li se va alătura Dan Apostol, unul dintre cei care l-au asistat pe preşedintele Traian Băsescu în faza de urmărire penală din dosarul „Flota“. Contactat de reporterul „Adevărul“, Apostol a spus: „Nici nu pot să confirm, nici nu pot să infirm acest zvon“.


I-a scăpat de „mititica“


Apostol, la fel ca şi Nazat, fost procuror, recunoscut pentru aciditatea şi sarcasmul de care dă dovadă în instanţă, a avut, pe lângă preşedintele Băsescu, şi alţi clienţi celebri. Spre exemplu, Apostol a fost cel care i-a reprezentat pe Ioan Becali şi Cosmin Olăroiu în dosarul transferurilor de fotbalişti.
Avocatul bucureştean este cel care l-a apărat pe omul de afaceri Puiu Popoviciu atunci când acesta a fost reţinut într-un dosar de corupţie. Tot Apostol este cel care l-a asistat pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, în dosarele privind schimburi de terenuri şi licitaţii organizate de primărie. Nu în ultimul rând, Apostol a fost apărătorul lui Gregorian Bivolaru, în dosarul în care „gurul“ a fost acuzat de întreţinere de raporturi sexuale cu persoane aflate în dezavantaj şi trafic cu carne vie. Cel puţin în cazurile enumerate mai sus, apărarea pusă la punct de Apostol a dat roade, iar clienţii săi au scăpat de „spectrul“ închisorii.

Decizie nefavorabilă


Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins vineri cererea de suspendare a procesului în care Solomon este cercetat pentru luare de mită, până la judecarea cererii de strămutare a dosarului, înaintată de avocaţii primarului. Cererea de strămutare va fi analizată de judecătorii Curţii Supreme pe 14 mai. De altfel, până în prezent, apărarea primarului Solomon nu a repurtat niciun succes în faţa magistraţilor, atât la Tribunalul Argeş, cât şi la Curtea de Apel Piteşti, absolut toate recursurile şi cererile formulate de avocaţi fiind respinse.

Tănase îi încaieră pe verii Becali » Gigi s-a supărat pe Giovanni!

Patronul Stelei crede că a pierdut 1,8 milioane de euro, banii daţi pe Tănase, din cauza vărului său, care i l-a recomandat pe mijlocaş


Evoluţiile penibile ale lui Cristi Tănase strică relaţiile dintre Gigi şi Giovanni Becali. Fotbalistul transferat de la Piteşti pe 1,8 milioane de euro a jucat prost şi cu Rapid, cum a făcut-o mai tot timpul de cînd a venit la Steaua, iar patronul l-a găsit vinovat pe vărul său, care l-a sfătuit să perfecteze transferul: "M-am luat după ăla şi l-am adus pe Tănase! Da' fraierul tot eu sînt, că l-am ascultat, în loc să decid singur!".

Mijlocaşul ofensiv de 23 de ani a ajuns în Ghencea în toamna lui 2009, imediat după startul sezonului, şi a marcat de atunci un singur gol! Duminică, în Giuleşti, a ieşit în evidenţă într-o singură fază, cînd a pasat, de la jumătatea terenului, către propriul portar, stîrnind rîsete în tribune!

Gigi ar renunţa la el imediat, dar îi pare rău de banii pierduţi: "Dacă-mi dă cineva înapoi suma pe care am investit-o în Tănase, renunţ la el în secunda doi! Mi-am dat seama că nu are valoare, nu e rapid, tehnic şi puternic, aşa cum mi-a fost prezentat atunci cînd l-am adus!".


"La vară fac o echipă nouă, în care Tănase nu va mai avea loc. Pe el îl trimit direct la bomba lui sexy! Nu mi-a plăcut niciodată de Tănase, dar l-am luat de gura altuia"
Gigi Becali, patron Steaua


15 meciuri a strîns Tănase în tricoul Stelei în Liga I. Are un singur gol şi nici măcar o pasă decisivă

5,25 e media notelor primite de Tănase în Gazetă. De la Steaua, doar Tudose e mai slab, cu 4,67


Cifrele lui Tănase în meciul cu Rapid

54 de mingi a jucat în cele 90 de minute, cele mai multe dintre toţi jucătorii Stelei

0 pase filtrante a reuşit Tănase într-un meci întreg

4 din cele 39 de pase reuşite ale sale au fost trimise către atacanţii Stancu, Kapetanos şi Surdu


Ameninţat cu moartea!
Valeriu Argăseală a mers la Poliţie ieri dimineaţă, după ce a primit un SMS ameninţător: "Meritaţi să muriţi cu toţii!". Preşedintele Stelei le-a spus oamenilor legii că mesajul vine de la un suporter pe care îl cunoaşte personal. "În cazul în care alege să depună plîngere, domnul Argăseală va fi apărat ca orice cetăţean român", a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei.

"Gigi e mieluşel de pluş!"
Adrian Porumboiu a rîs de Gigi Becali, care s-a declarat zilele trecute învins de Dumitru Dragomir: "Gigi s-a speriat, l-a văzut pe Dragomir că s-a încruntat un pic la el şi s-a transformat imediat în mieluşel de pluş! Bine că Mitică doar s-a încruntat, nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi întîmplat dacă Dragomir chiar s-ar fi dat un pic la el!".

Pepe, Tall şi Bicfalvi la Steaua II
Mihai Stoichiţă a decis să trimită 3 jucători la echipa a doua a clubului, care astăzi va juca în Liga a II-a cu Săgeata Stejaru: Gora Tall, Eric Bicfalvi şi Pepe Moreno, care n-au jucat deloc în ultimele etape pentru prima echipă.


INBOX
- Gigi Becali le-a transmis un mesaj jucătorilor nemulţumiţi că există restanţe salariale: "Cui nu-i convine să vină la mine, să-mi spună şi îi dau drumul liber".
- Impresionat de atmosfera de pe Giuleşti, Dragomir îi plînge pe suporterii roş-albaştrilor: "Păcat de suporterii Stelei, dar cineva i-a dezbinat şi de aceea au de pierdut!".
- Fostul fundaş al Stelei, Dorin Goian, a comentat meciul cu Rapid: "Se mai întîmplă şi accidente, însă chiar nu mă aşteptam la acest scor. Steaua a mai trecut prin astfel de momente grele".

Becali il acuza pe Dragomir ca se baga peste comisii

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a sugerat, joi, ca deciziile comisiilor LPF sunt luate de presedintele Ligii, Dumitru Dragomir, ca nu mai vorbeste cu acesta de doua saptamâni, între ei fiind o "cearta tacita", si ca regreta faptul ca litigiile nu se mai judeca sub jurisdictia FRF.

"Eu vorbesc aici de Comisii, care stim cum sunt ghidonate, suta la suta, la milimetru, de el (n.r. - presedintele LPF, Dumitru Dragomir), tot ce zice el. Îi comanda de merg ca pe sârma. Spuneam de Mircea Sandu când era si acum am cazut din lac în put. Ca Mircea Sandu se mai baga, dar nu chiar asa . Acum e ordin, nu sufla unul. Ce e asta? N-am mai vorbit, ce sa mai vorbesc cu el? Într-un fel, tacit, suntem certati. Eu l-am atentionat acum doua saptamâni: «Bai Mitica, nu te juca cu asta». A început sa tipe. Eu îl cunosc când tipa. Daca vorbea blând, îl credeam, dar când a început sa tipe, asta e talentul lui. El vrea sa ajunga cazul la TAS, dar cu 3-0 la masa verde. Eu vreau sa fie rezultatul asa, dupa aia sa dea TAS-ul, sa se duca Marian Iancu acolo", a spus Gigi Becali.

Becali regreta ca a avut încredere în presedintele LPF, Dumitru Dragomir, când acesta a numit membrii comisiilor . "L-am lasat pe el sa puna comisiile, am avut încredere. Ne-a spus ca lui îi place dreptatea, ca sa avem grija ca ajungem cu totii la puscarie. Si pe urma, dupa ce s-a învechit, s-a crezut ca iar ne stapâneste si ne comanda el. Nu se poate asa ceva. N-am nimic cu el, nu vreau sa ma cert, dar am cazut din lac în put, le-am luat de la Federatie ca sa le ducem la Liga. Vai de capul meu. El are mai mare talent sa-i conduca. Are un talent sa-i manipuleze...", a mai spus el.

Finantatorul stelist îsi doreste ca rezultatul meciului Rapid - Timisoara sa ramâna cel din teren atunci când cazul "Varga-Balan" va ajunge la TAS. "Eu nu-i sustin pe rapidisti, ci pe mine si dreptatea. Asta vrem, sa spuna Lausanne-ul, sa lasi tu (n.r. - presedintele LPF, Dumitru Dragomir) comisiile în pace, sa nu te bagi tu si sa ramâna omologat rezultatul asta. El le spune la comisii, fac aia tot ce zice el. Eu stiu mai multe lucruri pe care nu vreau sa le spun. Nu vreau sa ma cert cu lumea. A mai luat el pe la comisii niste decizii cu care eu am fost de acord. Sunt de acord cu ce a facut. E foarte bine ca a ajutat niste oameni, nu ma deranjeaza, e vorba de suspendari si amenzi, dar aia n-au facut de capul lor", a dezvaluit Becali.

Gigi Becali a mai spus ca nu are nimic împotriva presedintelui FC Timisoara, Marian Iancu. "Eu n-am nimic cu Timisoara. Si eu daca eram, tot la fel faceam. Eu n-am vrut «Bricheta»? Si nu pot sa spun acum «Domne, nu e moral». Pai cu «Bricheta» a fost moral? Am si vorbit cu Iancu si l-am felicitat si i-am spus ca asa as fi facut si eu. Nimeni nu zice «Ia-mi Doamne», ci «Da-mi Doamne». Dar Doamne trebuie sa dea cum e drept", a concluzionat Becali.

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a respins, miercuri, ca neîntemeiat memoriul gruparii Rapid împotriva hotarârii Comisiei pentru Solutionarea Litigiilor în cazul jucatorilor Dacian Varga si Tiberiu Balan. Cazul va reveni la Comisia de Disciplina a LPF, care îl va analiza în cadrul unei sedinte, vineri, la ora 17.00.

Corneliu Vadim Tudor: "Numitorul comun al lui Dragomir şi Gigi Becali sunt eu!"

Preşedinte al PRM-ului şi stelist declarat, Vadim e sigur că ar putea să-i împace pe cei doi foşti buni prieteni, acum duşmani, Gigi Becali şi Dumitru Dragomir. Ambii au avut legături pe linie de partid cu "Tribunul".

"Nu ştiu de ce s-au luat, dar eu ştiu că lumea vrea spectacol în arena de joc, nu în federaţie. Eu ţin la amândoi, sunt oameni care au investit în fotbalul românesc şi o parte dintre succesele din ultimii 10-20 de ani li se datorează şi lor. Numitorul comun al lui Dragomir şi Gigi Becali sunt eu. Pe Dragomir l-am făcut deputat opt ani, iar pe Gigi l-am făcut europarlamentar cinci ani. Probabil că o să mă întâlnesc cu ei şi să văd de ce s-au luat. O să încerc să fac pace între nişte prieteni comuni.Sunt orgolii prea mari şi lumea nu vrea aşa ceva. O să încerc să fac pace între ei, de suferit are fotbalul românesc. Gigi Becali este un copil mare şi o să-l mai trag eu de urechi din când în cand, dacă mai greşeşte. Gigi şi Mitică au un fond sufletesc bun, sigur se vor împăca. Dacă s-au certat pe boala lui Mitică Dragomir, de care a suferit şi Carol al II-lea, eu spun să facem aşa ceva: să-l facem pe Dragomir rege sub titulatura de Dragomir I", a declarat Corneliu Vadim Tudor, la GSPTV.

Gigi Becali a lansat recent o tentativă de a-l demite pe Dragomir de la şefia LPF. Patronul Stelei a declarat că strânge semnături pentru organizarea unei Adunări Generale a LPF-ului, în cadrul căreia să se discute şi înlocuirea lui Dragomir. În replică, Dragomir a anunţat că a trimis la DNA actele de constituire a Stelei 2003, când Becali a preluat echipa din Ghencea, iar oficialul LPF susţine că tranzacţia de atunci nu ar fi fost regulamentară. În plus, Dragomir vorbeşte şi despre o posibilă redeschidere a cazului Valiza, care ar putea să aducă retorgradarea Stelei.